Megamind

Perfect pentru o Duminica relaxanta, mai ales in cazul in care ai chef de o animatie buna. Daca ii aduni intr-un loc pe Will Ferrell, cunoscut pentru tampenia geniala de care face abuz cateodata si Brad Pitt in rolul de „dufus” care i se potriveste de minune (vezi Burn after Reading), ai sanse foarte mari sa te amuzi, chiar daca la sfarsit nu stii de ce :).

Pentru o imagine de ansamblu, Megamind e „the bad guy” care este profesionist in incercari esuate de a conduce lumea, MetroMan (Brad Pitt) este eroul fara cusur care salveaza omenirea in timp ce soarbe un shake de capsuni si isi scoate chilotii dintre fese.

Totul merge minunat si conform planului, pana cand unul din schemele diabolice ale lui Megamind chiar functioneaza.

Imagineaza-ti cum ar fi sa te trezesti intr-o dimineata si sa observi ca toti soferii se comporta civilizat, toate casieritele sunt cumsecade, taximetristii iti acorda prioritate si Basescu se duce la DNA pentru a-si marturisi faptele care ii mustra constiinta de ceva timp incoace, in acelasi timp cerandu-si scuze in mod public pentru toti politicienii corupti? Parca ceva nu ar fi la locul lui nu?

Ei, asa sa vezi plictiseala dracu ce se potihneste pe nea’ Megamind cand nu il mai plesneste nimeni peste ochi.

Lasand la o parte faptul ca MetroMan si-a inscenat moartea pentru a fi liber sa cante la mandolina in confortul sufrageriei, mai apare si un dobitoc care il forteaza pe Megamind sa faca lucrul de care s-a temut toata viata lui : Bine altora.

Lasa-ti vrajeala cu stimularea neuronilor si bagati de vizionati o pelicula amuzanta, pentru ca daca nu lasi si „dufus”-ul din tine sa mai iasa la aer uiti sa te bucuri de lucrurile mici din viata, cum ar fi un partz la momentul potrivit 😉

Cheers!

My boy Jack (2007)

Va rog sa aveti fiecare cate un fiu si sa faceti in asa fel incat cei 18 ani ai lui sa amusineze raboiul, de preferat unul mondial. Voi sa fiti poeti, sensibili si patrioti si sa-l ajutati sa poarte cu vitejie baioneta in mana. Acum el este in toiul raboiului-friptura. Voi sunteti acasa, printre ceaiuri, si incepeti sa-l pierdeti incet, incet, debutand cu cele mai grele presupuneri, adulmecand o posibila moarte cu miros de fier si caine ud. Desigur, fiindca sunteti un parinte poet de celebru, ii veti scrie o poezie-sicriu, mai ceva ca o decoratie cu incrustatii radiale.

Vizionare placuta.

Enter the Void (2009)

Intamplator de inspirat, am vazut filmul intr-o stare somniaca, pe la 4 dimineata. Fiindca stiu foarte bina ca sunt nopti in care ma trezesc ca un pensionar si nu mai pot adormi, mi-am pus pe iPhone cateva filme. Sansa i-a fost acordata filmului „Enter the Void” si n-am avut ce regreta. Sârma epica ne spune ca un tanar halucinogen va face tot posibilul sa stea langa sora sa, chiar si dupa ce sufletul ii paraseste trupul, nu doar datorita unui juramant al copilariei ci mai ales din iubire (frateasca din punctul lui de vedere, oleaca incestuoasa din perspectiva sora-sii). Valorizarea filmului se face insa datorita unor frumoase perspective subiective, camera de luat vederi luand locul ochilor protagonistului cat timp este in viata, apoi se eterizeaza in spatele aceluiasi personaj la trecerea in nefiinta. Filmul se adreseaza in mod clar iubitorilor de expresie, nu celor care cauta o naratiune inedita.
Scenariul contine un slalom coerent si trist, rezumand viata ratata intr-un hedonism halucinogen al celor doi. N-are nici o legatura cu incurajarea vreunei doctrine religioase sau metafizice. Nici macar nu este moralizator. Este doar un discurs despre anularea oricarei forme de rataciri acolo unde exista iubire.

Un comentariu foarte bun al acestui film, scris de Ioanina Pavel, gasiti aici.
Nota binemeritata pe imdb: 7,4

The Social Network (2010)

„The Social Network” este despre sansa data unei idei geniale: facebook-ul. Nu stiu daca Mark Zuckerberg*, prezentat ca un geniu, este intr-adevar unul. Daca despre morti numai de bine, despre el pot scrie ce vreau. Filmul contine un mare paradox: nu un psiholog sau sociolog creeaza cea mai infloritoare retea sociala online ci un individ cu inteligenta emotionala de toata jena. (Cel putin asa este prezentat protagonistul.) Scenariul sta gata sa plesneasca de replici inteligente impartite rapid aproape ca in filmele vechi si se pare ca nimeni nici macar nu simuleaza ezitarea unei replici, lucru care mie mi se pare foarte sanatos pentru verosimilitate. In opinia mea, cu asta e presarata viata si cele mai multe decizii ale noastre, mai ales cele mai importante: cu ezitari. Din cauza asta „Juno” sau „House” nu exista si nu vor exista in viata reala. Doar cascam gura admirativ la niste prototipuri ideale. Dar sa zicem ca o istorie rezumata nu contine niciodata ezitari.
Una peste alta, e un film ok. M-a facut sa fiu invidios pe carca de bani facuta de Mark Zuckerberg cu atat mai mult cu cat stiu ca idei bune pentru afaceri se nasc in fiecare zi. Din pacate nu razbat fiindca lipsesc variabilele potrivite (determinarea, oamenii, valorile, banii).

Imdb-ul ii da o nota extrem de bombastica: 8,3. In 3 ani de zile, cine va vedea filmul asta va spune ca e fost mult supralicitat la vremea lui. Eu ii dau o splendida nota 5, hai 6 daca inainte de asta as fi vazut un film prost.
PS: intrebarea „despre ce este facebook-ul” cred insa ca se aseamana cu „despre ce este societatea”

_____________
* Fondatorul principal al Facebook-ului.

Bébé(s) (2010)

Nu trebuie sa cautati subtitrare iar ca sa-l vedeti trebuie sa fiti putin materni (e valabil si pt cei care m-ar corecta spunand: „in unele cazuri, paterni”). Documentarul reprezinta o scurta incursiune in viata unui copil din fiecare rasa, pe parcursul unui an (Mongolia, Namibia, San Francisco, Tokyo). Sunt unele faze misto – ma adresez in special celor cu putin suflet topârcenesc-agârbicesc: umblatul gol prin batatura printre copitele animalelor, descoperirea putzii, tresă-picotirea, scotocitul in gura cainelui etc.
In fine, adevarata viata incepe cu o scrutare cuceritoare a orizontului.
PS: Fiindca imdb-ul are un suflet sensibil, ii da o exagerata nota 6,5. Sa zicem.

Remember Me (2010)

Mie mi-a plăcut. Sincer, acum. Fără mişto. Un film marfă, cu final neaşteptat, cu o poveste de dragoste, cu băiatul ăla frumos din Twilight, cu Pierce Brosnan. Deci, ce să mai?

Robert Pattinson, căci el e principalu’, are probleme cu ta-su (Pierce Brosnan), din cauza sinuciderii lu’ fra’so mai mare. Are impresia că ta-su nu îi place deloc (pe el şi pe sora lui mai mică), ce să mai zic de iubit. Nu de el se strofoacă, ci de sor-sa de 11 ani, talentată puştoaica, n-am ce zice (la desen), care chiar tânjea după un semn din partea paternă cum că ar fi cât de cât simpatizată. Ea, gagica lu’ vampiru,  (aici nu e vampir, dar io îi spun aşa ca să pricepeţi voi) e fată de poliţist, şi-a fost martoră la uciderea mamei sale în staţia de metrou de către nişte tâlhari. De atunci nu mai vrea în metrou neam, dom’le. Numa’ în taxi-uri îi şade curu’. Mă rog, deci ta-su, poliţistu’, îl arestează pe bampiru’ în urma unei încăierări din faţa unui bar, care mai dintr-un sentiment de răzbunare, mai că-i pică lea-ua cu tronc, se ia de ea şi o seduce. De aici preluaţi voi ca să nu dezvălui toată naraţiunea.

P.S.: Nu, nu-s machidoancă.

 

Ondine (2009)

Poveste clasică de dragoste între un pescar şi o focă româncă pescuită cu năvodu’, urmărită pe peştele ei. Colin Farrel este la fel de sexy chiar şi în boarfe jegoase de pescar, joacă rol de tată de fetiţă cu probleme de rinichi, fost alcoolic, despărţit de nevastă alcoolică. Într-o bună zi când trăgea de năvoade pescuieşte o frumoasă blondă, ce dormea liniştită cu peştii. Se crează în jurul ei iluzia, povestea, mitul, cum că ar fi o silkie (un gen de sirenă cu blană de focă) şi că dacă-şi îngroapă blana pe uscat timp de 7 ani poate să huzurească liniştită cu un pământean. Sfârşitul vi-l puteţi imagina, dar eu nu-mi pot imagina nota atât de mare pe imdb. Să fie vina lui Colin? Oricum, merge de văzut aşa, în loc de o telenovea.

 

Poker (2010)

Nu mă prea aşteptam la cine-ştie-ce de la acest film, românesc, l-am văzut mai mult de plictiseală. De curând răposatul nea’ Jean joacă dublu rol, Lucian Viziru pozează şi el puţin pe la început, dar Horaţiu Mălăele conduce detaşat la teatralitate. Deşi eu îl notez cam cu 4,9 pe acest film, pentru că 5 mi se pare nedrept de mult, am icnit câteva chicoteli la vizionarea lui. Se remarcă de foarte de departe jocul prost al actorilor, chiar şi pentu o profană ca mine. Se vede că tătăiţul Sergiu Nicolaescu nu prea s-a transpirat la regizarea acestei pelicule. Subiectul este de actualitate şi savuros, dar sfârşitul mi se pare cam fără sens şi exagerat chiar şi în contextul dat. Am apreciat totuşi decorurile retro de la începutul filmului, precum şi recuzita (sutele noi de la jocul de poker). Filmul ilustrează caricaturistic patru tipologii de “melteni” de România, ca să-i citez pe cei de la Guerilla, chiar cinci dacă o punem la bătaie şi pe Jojo în rolul de târfă de lux ajunsă în final primă doamnă printr-o ţară obscură. Mălăele este tipologia mafiotului Titel ce lăcrimează când aude de moartea inopinantă a elefantului preferat de la zoo, dar este gata să execute pe cel mai bun prieten într-o clipire, Vladimir Găitan în rolul lui “tata’ lu’ copilu’ lu’ Horia”, un medic chirurg estetician tapat cu şpăgi şi impotent de când şi-a abandonat fiica făcută cu Lăcusta, prima curvă care l-a dezvirginat, Valentin Teodosiu în rolul senatorului uns cu toţi euroii şi dezmierdat de talentata curvă moldoveancă Monica a.k.a. Jojo, ce nu ezistă să-şi etaleze sânii şi coafura pubiană în film şi Marcel (Ion Riţiu /Lucian Viziru) în rolul arhitectului muritor de foame plecat în state la revoluţie şi ajuns multimilionar, care se întoarce să conducă o mică ţară, asemenea României înainte de ‘89, şi să împartă “succesurile” cu cei trei prieteni ai săi pe care îi zvânta la poker din clasa I.

Edge of Darkness

Înainte să văd filmul, trebuie să recunosc, nu eram atât de entuziasmat fiindcă am primit numai interjecţii ca răspuns la întrebarea „Şi … cu a fost filmul?” , toată lumea avea o expresie de genul „mmmdea , hmm, aşa şi aşa”. Astfel, am intrat în sala de cinematograf destul de rezervat.

Am fost plăcut impresionat de film, poate pentru că a fost un film gen „no bullshit”, adică îţi dai seama de la început ce se va întâmpla, cine când va muri şi că forţele răului vor sfârşi înfipte în glonţul lui Craven (Mel Gibson). Lucrul care a dus la mine fiind impresionat a fost relaţia dintre Thomas Craven şi Jedburgh (Ray Winstone), s-a dezvoltat beeeton pe tot parcursul filmului şi bineînţeles că a avut o finalitate pe măsură.  Faptul că Jedburgh, deşi de partea lui, era singurul om care ar fi putut să-l oprească pe Craven şi singurul care îi inspira frică tocmai din acel motiv, m-a făcut să apreciez cu atât mai mult relaţia dintre cele două personaje şi bineînţeles modul în care a fost exprimată de actori, care au jucat impecabil (nu mă aşteptam la mai puţin de la Mel).

Subiectul filmului e mult prea disputatul conflict dintre băieţii răi care îi fac „ceva” fiicei personajului principal, în cazul nostru aruncă un pumn de alice înspre ea … şi culmea tupeului de faţă cu tasu’.

Apoi urmează „Taken”, combinat cu „Comando pentru fetiţa mea” şi condimentat cu atitudinea răzbunătoare a lui Gibson din „The Patriot”, dar cu surprizele de rigoare cum ar fi : „Oh my god, what the fuck just happened” după ce un glonţ străpunde ţeasta vreunui senator sau miliardar în dolari fără nici o introducere sau dialog banal copiat din un film cu nenea James Bond.

În concluzie merită văzut filmul în primul rând pentru relaţia dintre Craven şi Jedburgh, în al doilea pentru jocul actoricesc al personajelor secundare care exprimă o teamă profundă mai bine decăt mulţi profesionişti care sunt plătiţi cu milioane de parai pentru un rahat de reclamă, iar în al treilea rând pentru faptul că dacă rezişti de primul sfert de oră al filmului nu mai ai nici o şansă să adormi.

Later edit : Aoleeeooo, era să uit, momentele din film în care Mel Gibson se lupta cu el pentru a-şi stăpâni lacrimile au fost memorabile. Ce să mai … chiar mi-a plăcut filmul.

PS: Nu am mai scris de mult o recenzie, dar de data asta am fost extrem de motivat de un retardat din dreapta mea care a avut inspiraţia excepţională de a exclama la sfârşit : „Ce porcărie de film!”.

Vizionare plăcută !

Edge of Darkness : Imdb  > 6.9

Agora (2009)

Nu știu ce autor spunea “Câinele meu n-a privit niciodată cerul.” Hypatia însa, filozoafa filmului și a antichității grecești, o face din plin, descoperind minunății mai presus de un futai bun – cum ar fi mișcarea elipsoidala a pământului în jurul soarelui. Acum nu mai ridică nimeni privirea să se mire măcar filosofic, că cică e naiv să te miri și cinic să nu te indignezi.

Vă zic verde-n față: filmul nu e rău. E emoționant, pe alocuri epatant iar istoria comportamentului acelui sclav care se îndrăgostește de Hypatia e cât se poate de plauzibilă începând de la prima atingere pe picior și culminând cu ultima îmbrățișare.

Veți mai întâlni în film și o răsturnare istorică: din persecutat, creștinismul devine persecutor. Cu sânge, incendii și tot ce trebuie.

În rest, n-am mai facut nimic.

(imdb: 7,4 / aprox. 3000 voturi)