A perfect getaway (2009)

E un thriller mai mult, cu Milla Jovovich, bunăciunea din Resident Evil-uri. Mi-a plăcut că e totuşi un thriller-horror văzut din cu totul un alt punct de vedere. A ieşit puţin din tiparele hollywoodiene cu şpârla asta. Şi sfârşitul e drăguţel. Vă va surprinde cu siguranţă. Şi acu să vă spui plot-ul. Un cuplu de nou-nouţi căsătoriţi pleacă în luna de miere în Hawaii şi acolo află că pe insulă mai bântuie dezlegat un alt cuplu care are ca hobby hăcuirea şi belirea degetelor celor pe care îi întâlnesc în cale. Acu, nah.. vedeţi-l şi voi şi spuneţi-mi dacă am dreptate. Mie mi-a plăcut.

Pandorum (2009)

Aseară am văzut Pandorum. Mi s-a părut un saifi decent, cu ceve thrilluri şi ceva horroruri.

După ce au consumat Terra cât au putut de resurse alimentare şi apă, câteva mii de personi au luat nava Elysium să populeze altă planetă. Tanis. Între timp… după ceva sute de ani, cât durează călătoria, Terra a dispărut, rămânând soarta omenirii în mâinile marceilor de pe navă. Dar ce să vezi şi să nu crezi? Umanii nu erau singuri pe navă. Mai erau şi nişte arătări umanoide canibale care îi vânau ca pe iepuraşi. Să vezi nene eviscerări şi sângerete. Merită văzut… zic eu, nah. Mai ales că e şi cu sfârşit neaşteptat. Ce-mi plac mie astea care crezi că sunt într-un fel şi apoi se dovedesc că stai aşa că nu-i aşa

Pandorum (2009)

Pandorum e fara doar si poate un film fain pentru iubitorii de sf. Sau nu doar ei. Povestea incepe in anul doua mii o suta si ceva cand pamantul este suprapopulat cu 24 de miliarde de suflete devenite cainesti in lupta pentru supravietuire. Se decide astfel construirea unei supernave care sa duca pe o planeta locuibila cateva mii de oameni si de-aici ectzetera. S-a gasit planeta cu ocheanu’, si-au umplut toti portofelele de poze cu cei dragi, cateii clatinau din cap in spatele ferestrelor navei si p-aci ti-e drumu’. Se trezeste unu’ din hipersomn – era nevoie, caci calatoria dura peste 100 de ani -, se trezeste al doilea si incepe teroarea. “Da’ noi cine suntem ca nu mai tinem minte nimic, unde ne ducem si de ce?” Se pipaie, se cerceteaza, intuneric pe holuri, fugareli si tot ce trebuie. Io zic asa mai repede dar sa stiti ca suspansul e perfect. Cine-a facut filmul asta stie sa povesteasca, nu ca mine.
Daca va zic acum si ce inseamna pandorum, va stric placerea.
Filmul se termina cu o metafora a nasterii din supa primordiala.
(nota 7,2 pe imdb – pana acum)

Orphan (2009)

Este un film dă te-apucă groazili.  Nu pot să spun că a fost mai sângeros şi mai măţos ca altele de jen, dar povestea a fost alta decât de obicei. Sfârşitul este savuros.. adică mai mult iegsplicaţia, că sfârşitu’ e căcăcios, ca la toate hororurili. În dânsu’ ieste vorba despre o puştoaică de 10 ani care începe să kilărească pe cine se nimereşte în cuţit. Ea aşa era frumuşică, manierată, talentată atât la desen cât şi la pian, mai că zici că era om mare.. numai că nu era. Vedeţi-l cu floricele calde. Nota mea? 7

Antichrist (2009)

Primele minute ale filmului sunt arta curata. Nu va inchipuiti ca pelicula are de-a face cu fiul satanei pieptanandu-si arogant si infricosator coarnele. Nici pe departe. Dupa ce il vedeti, probabil o sa va dati seama de ce s-a numit antichrist. Este un film pentru cei pasionati de emotie, psihologie, simboluri. Fiindca veni vorba de simboluri: nu faceti greseala sa il vedeti altfel decat ca pe o mare metafora. Fiindca iata ce se intampla: in timp ce parintii si-o trageau, copilul de cativa anisori se urca pe masa, de pe masa pe pervazul ferestrei si, fascinat de frumusetea fulgilor de zapada, aluneca in gol (aproape voluntar as zice). Va dati seama ca fara vinovatia si suferinta viscerala a parintilor, n-ar mai fi existat nici un film. Lacrimile, infometarea si genunchii la gura n-au fost niciodata suficienti pentru a exprima o imensa durere. O mare parte din film mi s-a parut de neinteles dar numai consecventa Roxanei de a-l vedea pana la sfarsit m-a facut sa il apreciez. De mentionat: in film apar doar parintii si copilul, fara macar sa se adreseze pe nume. Asta-l face pentru unii poate o piesa de teatru foarte elaborata. Pentru cei care pana acum n-au inteles ca grotescul e o parte necesara a a artei, o pot face acum, vizionand Antichrist cu Willem Dafoe si Charlotte Gainsbourg.

The Soloist

Apreciez din ce in ce mai mult filmele in care macar dialogurile sunt de doamne-ajuta. The Soloist e o drama usoara pentru spectator, cu siguranta grea pentru oricine o probeaza. Ca om neumblat, mie imi place plauzibilul. Violoncelul, interpretat neasteptat de bine, este Jamie Fox care vagabondeaza delirand pe strazi la o vioara cu doua corzi. Steve Lopez (Robert Downey Jr.), un jurnalist vanator de articole, il gaseste genial si tot filmul devine salvarea lui Nathaniel Ayers, adica a violoncelului obsedat de Beethoven. Nu ajunge pe scena, cu toate ca exista premonitii pentru lucrul asta, lucru care contribuie enorm, zic eu, la realismul filmului.
Scurtez si zic: e un film fain, de oameni mari. Nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Franklyn (2008)

Abia spre sfârşitul filmului ne lămurim noi dacă într-adevăr sunt două lumi paralele şi total diferite sau este vorba despre un schizofrenic pus pe kilăreală. Are ceva din Watchmen, şi anume personajul Jonathan Preest, a.k.a. Ryan Phillippe ce seamănă izbitor cu Rorschach. Sincer pe mine m-a dezamagit finalul.. speram să fie unul fantastic şi nu realist. Iată mai jos un plot story de pe imdb:

Preest is a masked vigilante detective, searching for his nemesis on the streets of Meanwhile City, a monolithic fantasy metropolis ruthlessly governed by faith and religious fervor. Esser is a broken man, searching for his wayward son amongst the rough streets of London’s homeless. Milo is a heartbroken thirty-something desperately trying to find a way back to the purity of first love. Emilia is a beautiful art student; her suicidal art projects are becoming increasingly more complex and deadly.

Amuzantă şi Emilia, jucată de Eva Green, care îşi tot înscenează sinuciderea, să vadă reacţia mă-sii. Pe duduie aţi mai văzut-o ca James Bond Girl în Quantum of Solace şi Casino Royale. Pentru ciudăţenie îi acord un 7 generos.

The Pink Panther 2 (2009)

Pe cea de a doua panteră roz am văzut-o fără Adi, pentru că el nu poate să suporte comediile. Bineînţeles că este acelaşi inspector Clouseau, jucat de Steve Martin, care rezolvă, of course, misterul furtului diamantului Pantera Roz. Comicul este dat în mare numai de situaţiile în care se bagă penibilul inspector. În rest nu prea am ce comenta despre firul naraţiunii.. căci este banal spre varză. Puteţi să vă lăsaţi şi puradeii să se uite la el, că nu păţesc nimic. Merită un 5 mititel pentru truda lui Steve Martin cu accentu’ ăla franţuz. Ăsta merge în loc de Tânăr şi Neliniştit.

New in Town (2009)

O comedie romantică ce nu se deosebeşte de celelalte comedii romantice cu nimic, în afara faptului că în rolul principal este Renee Zellweger. Dânsa joacă rolul unei directoare în deplasare, care rezolvă din mers problemele diferitelor filiale ale unei companii de iaurturi.. or somethin’ like that. Normal că ea trebuie scoasă din mediul ei urban de Miami şi înfiptă într-o realitate geroasă din Minnesota, unde trebuie să preia frâiele unei făbricuţe aflată pe traiectoria falimentului. Nu are rost să nu vă spun toată povestea, pentru că este atââât de previzibilă… cât? Uite atât? (a se nota că arăt cu mâinile). Se înamorează de un pompier/lider de sindicat din orăşel şi începe chiar să se ataşeze de localnici. Normal că la sfârşit cumpără fabrica, salvând-o de la faliment, şi se stabileşte în frigiderul numit New Ulm, Minesotta, cu pompierul, tată de fată de 13 ani. Sunt câteva replicuţe amuzante şi situaţii… dar nu destul încât să salveze filmul de la ratare. Oricum am preferat să mă uit la el, decât la vreo emisiune cu Nikita sau Adrian copilu’ minune. Eu îi dau un 4,5 rezonabil.

To be or not to be – 1983

Vizionat acest film la recomandarea fratelui meu mai mare si mai intelept ca mine cu vreo 9 primaveri frumoase (pentru el, cel putin). Nu i-am cerut prea multe detalii, avand incredere in alegerile lui, tot ce mi-a spus a fost atat: e o comedie cu nazisti. Gura lui adevar grai, caci, intr-adevar, este o comedie cu nazisti. Si cu actori. Si cu amanti. Si cu o bucatica mica din Hamlet, in timpul careia cei doi amanti se intalnesc in timp ce sotul actoriceste bucatica intr-o maniera total derizorie.

Sotul asta, draga doamne, se vrea mare actor mare. Dar nu e saracu’. Insa el se straduieste. Din rasputeri, chiar. Si cum se scremea el acolo sa faca show, viata ii ofera sansa de a juca rolul carierei sale. Dar nu pe scena teatrului sau, ci pe scena creata de invazia nazista in Polonia, in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Mda… suna cam serios. Dar nu va descurajati, chiar este o comedie.

Vin nazistii cu mic cu mare, se instaleaza in casele evreilor, astia se inghesuie, purtand cu mandrie insemnele natiei, in casele mai prapadite care le raman unora dintre ei, incep sa patruleze pe strazile oraselor, sa heil hitler in sus, heil hitler in jos, ca la razboi.

Si ce se intampla: amantul nevestei acestui actor (nu mai stiu cum il cheama, rusine si iertare si sa-mi fie) afla ca un anumit nemtzalau se va protapi la Ghestapou cu o lista a tuturor membrilor miscarii antinaziste subterane. Ca sa nu fie dati de gol, ii insceneaza acestui nemtalau un Ghestapou fals, in teatru, si il plaseaza pe actorul mai sus mentionat in scaunul de ghestapist caruia trebuia sa-i fie predata lista.

Din pacate nemtalaul care trebuia sa predea lista se prinde de smecherie, asa ca o ia la sanatoasa prin teatru, cu toata trupa de actori dupa el. Amantul nevestei actorului are sansa fericita, de care profita din plin, de a-i trage un glont, nu stiu unde, ca filmul nu ne-arata, cert este ca nemtalaul moare. Actorul nostru isi trage o barba falsa si se duce la nemtalau la hotel ca sa puna gheara pe duplicatul listei. Cand… acolo il astepta alt nemtalau, sa-l duca pe adevaratul nemtalau la ghestapistul cel real. Prins la inghesuiala, accepta sa joace si cel de-al doilea rol. Numai ca, intre timp, datorita unei neglijente regretabile, ghestapistii pun mana pe cadavrul adevaratului nemtalau. Cum necum reuseste actorul nostru sa-i joace pe ghestapisti, si ii convinge, pana la un punct, ca el este adevaratul nemtalau.

Si ce atata tura vura, nu va mai zapacesc, ca ‘va stric surpriza’ (ah ce ma enerveaza cand imi spune mie cineva asa despre un film). Adevarul adevarat este ca… lucrurile se complica mai departe, si mi-e cam lene sa va povestesc de-a fir a par tot ce se petrecu. In fine… un homosexual foarte foarte haios, evreu si el, este arestat… Nevasta si actorul se dau de ceasu’ mortii si bine pe langa toti ghestapistii sa-l elibereze… Hai, ce mai, uite ca m-am luat cu vorba…. Parca treceam la concluzii.

Deci asadar deci, e un film hazos. Nu se poate sa nu va jefuiasca cateva zambete, oricat de sobri sau melancolici va gaseste. Iar personajele va vor cuceri instant. Amu… nu-i neaparat sa va placa la fel cum mi-a placut mie, ca poate voi sunteti mai pretentiosi asa, dar mie mi-a fost pe plac si mi-a incantat gusturile.

Va sarut!